Cum îi putem ajuta pe copii să gestioneze emoțiile în preajma și în timpul examenelor?

Toate emoțiile, atât cele percepute ca fiind pozitive, cât și cele greu de dus, etichetate ca fiind negative sunt reacții spontane generate de creier în prezența unor stimuli declanșatori.

Emoțiile inițiale durează câteva secunde, iar felul în care reacționăm le permite să se diminueze ca și intensitate sau să se transforme în stări de durată.

Unii copii sunt copleșiți  în situații de examinare și deși se prezintă foarte bine pregătiți cognitiv, au dificultăți de concentrare a atenției, de focus.


Recunoașteți  contextul?

"Cum te simți?"
"Am emoții din cauza examenului."
"Ei, tocmai tu? Nu ai de ce. Te-ai pregătit foarte mult."
"Nu ai de ce să ai emoții. E simplu."


Orice tip de formulare care sugerează că ar fi ceva în neregulă cu existența și manifestarea emoțiilor nu ajută. Emoțiile există și nimeni nu are baghetă magică de a le face să dispară sau de a decide când și cum să se apară, mai ales în situații de examinare.

Putem cel mult să fugim de ele, să rămânem inerți ori să luptăm. Sunt cele trei tipuri de reacții: "freeze", "fight", "flight" ca și mecanisme de apărare în fața pericolului.

Reacția de tipul "freeze" generează candidatului impresia că nu mai știe nimic, că deși citește cerințele repetitiv, nu le înțelege sau crede că sunt complicate.

"Flight" presupune dorința de a fugi, de a scăpa cât mai repede din situația percepută ca amenințătoare. Puțini copii aleg să părăsească sala de examen imediat, însă mulți care au acest tip de reacție, deși rezolvă subiectele, fac asta pe pilot automat și termină cât mai repede, răspund superficial.

Răspunsul "fight" este cel mai potrivit și favorizează focusul și concentrarea atenției, dar nu presupune o luptă cu emoțiile, ci dimpotrivă acceptarea lor și transformarea acestora în sursă de motivație și de determinare.

Odată ce recunoaște tipul de reacție, și aplică metode de liniștire a creierului emoțional, orice copil își poate reechilibra atenția și focusul, valorificând experiența și potențialul cognitiv.

Pentru majoritatea copiilor, participarea la o testare este percepută ca fiind un pericol, mai ales dacă a fost expus la scenarii de proiecții sumbre ale viitorului în caz de eșec, condiționări variate.

Cu alte cuvinte, copiii spun că își doresc să obțină note foarte mari pentru a nu îi dezamăgi pe părinți sau pe profesori, pentru a nu-și “rata viitorul”, pentru a prinde loc într-o clasă anume, pentru a primi o recompensă, pentru a nu fi certați, etc.

Cea mai sănătoasă abordare  a situației de examinare, pentru o dezvoltare armonioasă pe termen lung, este cea în care copilul învață pentru a-și dezvolta creierul, pentru că este capabil, iar finalizarea unei perioade de studiu cu participarea la o competiție/ examen reprezintă o consecință logică, o oportunitate de autocunoaștere,  de valorificare a potențialului, modul în care se poate conține pe sine în variate contexte. 

Atunci când situația de examinare nu mai este percepută ca un pericol, ci ca o oportunitate de validare și de creștere, nici nu mai este nevoie de instrumente de gestiune a emoțiilor, deoarece ele vor fi prezente, dar într-o intensitate benefică și generatoare de focus, atenție și motivație.


Revenind de la ideal la realist, iată câteva sugestii concrete pentru părinții în căutare de surse de inspirație în a-și susține emoțional copilul:

1. Ascultă și validează emoțiile. Încurajează-ți copilul să îți împărtășească fricile și preocupările legate de examene. Ascultă-l fără a minimaliza sau nega emoțiile sale. Validează experiența și arată-i înțelegere.
2. Aplică tehnici de gestionare a stresului. Învață împreună cu copilul tehnici de relaxare, cum ar fi respirația profundă, meditația sau exercițiile de echilibrare a activității emisferelor cerebrale. Exemplifică aceste tehnici și practicați-le împreună.
3. Încurajează un mediu de învățare relaxant: Asigură-te că acasă există un mediu liniștit și fără distractori, în care copilul să se poată concentra asupra învățării. Redu tensiunea și stresul ambiental pentru a crea o atmosferă relaxantă.
4. Ajută la planificarea și organizarea studiului. Sprijină-ți copilul în stabilirea unui program de învățare eficient. Ajută-l să-și planifice timpul și să-și organizeze materialele de studiu pentru a evita sentimentul de copleșire.
5. Evită presiunea excesivă și așteptările nerealiste. Încurajează efortul și îmbunătățirea progresivă, nu doar rezultatele absolute. Copiii au nevoie  să înțeleagă că nu sunt definiți de rezultatele examenelor și că este normal să întâmpine provocări și să facă greșeli.
6. Încurajează odihna adecvată: Asigură-te că copilul tău doarme suficient și are suficiente momente de odihnă și relaxare. Odihna adecvată ajută la reducerea stresului și la menținerea concentrării și clarității mentale.
7. Fii un model pozitiv: Arată-ți propriile tehnici de gestionare a stresului și a fricii. Copiii observă și învață prin exemplul părinților, deci fii un model pozitiv de gestionare a emoțiilor și a situațiilor de stres.
8. Încurajează activități de relaxare și divertisment: Oferă copilului timp pentru activități care îl relaxează și îi aduc bucurie, cum ar fi cititul, desenatul, ascultatul de muzică sau jocurile în aer liber. Aceste activități pot reduce stresul și pot reîncărca bateriile emoționale.
9. Nu subestima importanța distracției: Asigură-te că există momente de distracție și relaxare alternative cu cele de studiu organizat și structurat. Proiectarea acestor momente după examen poate fi încurajatoare, dar nu contribuie la scăderea anxietății, ci la creșterea ei prin riscul de a pierde distracția în caz de eșec la examen.
   

Și da, știm. E simplu de zis și mult mai greu de făcut. însă și părinții au permisiunea de a fi umani, de a realiza că poate au procedat nepotrivit sau au avut reacții exagerate, așteptări nerealiste în anumite contexte.

Atât timp cât la bază e iubire, ne amintim că nu ne ajută să ne învinovățim, ci să punem focus pe cum putem proceda mai potrivit pentru propriul copil data viitoare.

Părinții au și ei  voie să simtă emoțiile, iar atunci când devin copleșitoare să caute ajutor la familie, prieteni, specialiști.